TERAPIA SPIRITUALĂ - partea I

"Trebuie înțeles că Terapia Bolilor este în primul rând Resacralizarea Vieții, Redescoperirea 

Limbajului Sacru al Vieții, fără de care Viața Refuză să Răspundă"

Ieromonah Ghelasie "Isihastul",  noiembrie 1991

         Locul primordial al Terapiei Spirituale

      Prima și cea mai importantă formă sau metodă de terapie în viziunea mea, este cea spirituală. Opinia mea în legătură cu primordialitatea soluțiilor vindecătoare de natură spirituală, în raport cu toate celelalte, își are originea în conceptul axiomatic pe care mi l-am asumat la nivel personal, potrivit căruia orice disfuncționalitate sau dezechilibru în planul sănătății, își are drept cauză primordială o formă de alterare a relației individului cu divinitatea. Tot astfel cum orice afectare a armoniei acestei relații se va răsfrânge, în mod inevitabil, asupra stării de sănătate a individului.

       Este adevărat că o astfel de premisă exclude, cel puțin la nivel teoretic, utilitatea oricărei alte forme de terapie. Pentru că, dacă orice problemă de sănătate își are originea în plan spiritual, atunci ce anume vindecă o terapie care nu acționează direct asupra acestui plan? Despre ce proceduri de echilibrare energetică, ori de stimulare reflexogenă, sau eliminare a depozitelor de toxine, să mai vorbim, dacă ele nu reverberează în plan spiritual, adică nu rezolvă cauza primordială a afecțiunii pe care - chipurile - o tratează? Aceste întrebări ar fi cât se poate de pertinente, dacă practicile spirituale ar fi la îndemâna oricui. Din nefericire însă, în întreaga lume sunt extrem de puțini oameni, îndeobște necunoscuți datorită izolării lor cvasiabsolute de societate, al căror nivel de conștiință spirituală le-ar permite să-și controleze starea de sănătate exclusiv prin practici spirituale. Marea masă a populației lumii nici măcar nu aspiră la vreo formă de practică spirituală, nu mai vorbesc de terapie de acest fel, iar restul - mult mai puțini la număr - care aspiră, într-un fel sau altul - se află într-o permanentă căutare a adevărurilor spirituale iar drama este că mulți dintre aceștia mor fără să fi reușit să cunoască aceste adevăruri pe care le-au căutat poate o viață întreagă.
      În aceste condiții, concluzia mea este aceea că terapia spirituală în formă pură, curată, profundă, tinde să fie un ideal iar noi, muritorii de rând obișnuiți, avem nevoie de alte forme de terapie care bineînțeles că nu vor rezolva întotdeauna cauza ci, mai degrabă, vor avea ca efect doar ameliorarea afecțiunii pe care o tratăm și, eventual, stoparea evoluției acesteia. Doar în măsura în care suntem capabili să accesăm cauza spirituală a bolii de care suferim, putem ridica pretenții cu privire la o vindecare adevărată. De aceea, în cazul nostru, segmentul spiritual al complexului terapeutic pe care îl accesăm, în primul rând trebuie să fie întotdeauna prezent, iar în al doilea rând va acționa ca un adjuvant pentru soluțiile terapeutice complementare pe care le aplicăm.

       Cum putem defini terapia spirituală?
      În spatele semanticii relativ simple și ușor de înțeles cam de către oricine, se ascunde un univers a cărui cunoaștere nu mai e la îndemână oricui. Ne poticnim atunci când încercăm să ne dăm seama ce înseamnă, în concret, spiritul, cum anume poate fi tratat acest spirit, care sunt și cum se manifestă "bolile" spiritului, etc. Natura spiritului nefiind de sorginte materială, percepţia lui iese în afara tutuor simţurilor noastre comune, ceea ce ne pune în imposibilitatea de a "vizualiza" în vreun fel acest spirit. Nu are formă, culoare, miros, nu se simte la pipăit, etc. Totuși, cum "arată" el? De unde vine el și unde se duce? Care sunt legitățile care îl guvernează? Care este relația lui cu corpul nostru fizic, cu mentalul nostru, cu sentimentele noastre? Unde începe și unde se termină spiritul în zona de autopercepție a fiecărui individ? Cum apar, ce anume, exact, generează "bolile" spiritului? Sunt doar câteva întrebări la care, indiferent câte surse de informații ai, nu-ți poți asuma niște răspunsuri fără o undă de îndoială serioasă, îndoială care ea însăși are menirea de a impieta asupra reușitei vreunei eventuale tehnici terapeutice spirituale.
      Problema mai gravă apare atunci când individul care își asumă aplicarea vreunei asemenea tehnici, fiind măcinat de astfel de îndoieli și incertitudini pe care însă nu și le recunoaște sieși la nivel conștient, ia drept rezultate reale niște păreri pe care și le formează singur, prin intermediul propriei imaginații, rupând astfel legătura cu realitatea.
      Revenind la întrebarea legată de definirea terapiei spirituale, vreau să spun că nu mi-am propus nicidecum să realizez o asemenea definiție, formulată de o asemenea manieră încât să răspundă și la genul de întrebări exemplificat mai sus. Am vrut să semnalez tocmai dificultatea complexă a formulării unei asemenea definiții. Eu personal, când mă voi referi la terapia spirituală, mă voi raporta la ceea ce a spus Ghelasie Isihastul reușind să sintetizeze, în viziunea mea, ceea ce reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) terapia spirituală: "Resacralizarea Vieții".

     

PREZENTARE

     Mă numesc Florin Nan și găsesc firesc să deschid acest blog printr-o scurtă autoprezentare destinată se expliciteze intenția mea de a posta articole în domeniul terapiilor complementare.

      Debutul preocupărilor mele legate de terapiile complementare s-a produs în anul 1992 când am avut marea șansă (pe atunci nu știam cât de mare e) să-l cunosc pe maestrul Gabriel Dutchevici, pe atunci senseiul unui dojo de Hakko-ryu (în ciuda controverselor actuale legate de relația dintre sensei Dutchevici și Hakko, cu tot respectul pe care-l port și actualilor promotori ai stilului, rămân la convingerea fermă că acest om ar trebui tratat ca părinte al acestui stil în România). Atunci am luat, pentru prima dată contact cu 2 practici terapeutice despre care lumea încă nu știa mai nimic pe la noi, dar care ulterior s-au consacrat pe întregul mapamond: Reiki și Koho Goshin-Taiso. Tot în acea perioadă, însă cu un an mai tarziu, am trecut și pragul unui Zen-Dojo, primul din București, aceasta find o altă practică despre care lumea, pe atunci, încă nu auzise. Evenimentele și evoluția mea ulterioară au făcut ca să mă despart, mai târziu, pentru mult timp de sensei Ducthevici, însă am perseverat în răstimpul ce a urmat, în practica Goshin-Taiso-ului, astfel cum am dobândit-o de la dumnealui. 

     În 1998 sau 1999, urmare faptului că anterior cochetasem cu teoria și practica infoenergeticii promovată pentru prima dată la noi, în cadrul unui curs, de către nou-apărutul pe meleagurile românești, Aliodor Manolea, m-am înscirs la cursurile Societății Române de Radiestezie. Pe acestea le-am urmat până la nivelul gradului 3 după care m-am retras din proprie inițiativă, incapabil fiind să trec peste îndoiala legată de posibilitatea unei intepretări / intervenții subiective în perceperea și decodificarea semnalelor infoenergetice analizate cu ajutorul ansei. Am fost, de când mă știu, stăpânit de un anumit grad de îndoială, întocmai ca și Toma necredinciosul, pe care nu am reușit să o înving nici la acel moment așa încât nici atunci și nici în continuare nu am cochetat cu niciuna dintre practicile terapeutice în cadrul cărora se lucrează cu bioenergie/infoenergii  analizate/interpretate/dirijate vountar de către terapeut. 

     

     În anul 2004 am urmat cursurile Școlii Superioare de Terapii Complementare a domnului Liviu Buluș, obținând atestatul de terapeut în terapii complementare. În esență, terapiile pe care le-am aprofundat și practicat ulterior, sunt: masajul, reflexoterapia, fitoterapia și aromoterapia. Auriculoterapia, presopunctura și kiropractica le-am studiat doar la nivel de bază și nu le-am practicat aproape deloc ulterior. 

     Anul 2008 a fost unul deosebit de important pentru mine, marcând o cotitură pozitivă substanțială în plan spiritual, printr-o serie de evenimente despre care nu am să vorbesc aici. A fost anul în care am debutat și în practica yoga, la școala condusă de Yogacharya Mario Vasilescu. Tot atunci, am început să studiez intens doctrina și practica spirituală creștin-ortodoxă, cu un accent deosebit pe studiul practicilor isihaste, în special pe terapia isihastă, astfel cum a fost ea promovată de Ghelasie Isihastul, prin scrierile sale.

     Întreaga mea practică terapeutică de până acum s-a petrecut în mod individual, însă am ajuns în stadiul în care simt în mod acut nevoia de a mă integra unei comunități de practicieni în domeniile terapiilor complementare, pentru a nu se produce riscul de a o apuca pe căi deviante sau/și deviate în acest domeniu, dat fiind că implicațiie producerii unui asemenea risc, pot fi -știm cu toții - absolut dramatice în plan personal. De aceea, am decis ca, în primul rând, să împărtășesc inclusiv prin intermediul acestui blog, și altor pasionați, experiențele și preocupările mele de până acum și cele viitoare, respectiv să identific acea comunitate de practică a terapiilor complementare în care să mă pot integra spre a evolua într-o manieră sănătoasă și fără riscuri.

     Cam atât, deocamdata, despre mine....