SOMNUL NOSTRU CEL DE TOATE ZILELE... Partea I

Somnul – principala modalitate prin care organismul nostru se odihnește

Nevoia de odihnă se află, indiscutabil, între nevoile vitale ale fiinţei vii, fiind cea care permite unui organism refacerea după un efort sau, în general, după o activitate şi fără de care echilibrul vital ar fi suficient de grav afectat încât să producă, la un moment dat, tulburări ireversibile şi, în final, chiar moartea.

Această nevoie a fost identificată inclusiv de către Maslow, fiind poziţionată la baza piramidei nevoilor dar redusă – eronat, credem noi – doar la nevoia de somn. Somnul este, fără discuţie, poate cea mai importantă formă de realizare a odihnei, o manifestare naturală a tuturor fiinţelor vii, însă odihna în sine este un proces mult mai complicat şi reprezintă finalitatea unui complex de procese între care se numără şi somnul cu ponderea cea mai mare.

Am auzit, adesea, dacă nu cumva am si afirmat-o în mai multe rânduri, expresia „somn odihnitor” care induce ideea unui somn care şi-a realizat finalitatea. Este acel somn după care ne simţim cu bateriile complet încărcate, apţi de efort fizic şi/sau intelectual, acel somn după care suntem revigoraţi, plini de energie, gata de acţiune, proaspeţi, bine dispuşi şi cu chef de viaţă. Asta înseamnă că acel somn şi-a atins scopul iar nevoia de odihnă a fost complet sau aproape complet satisfăcută, remontând echilibrul vital al organismului.

La antipod, se află somnul neodihnitor, cel după care avem senzaţia că ne-am trezit poate chiar mai obosiţi decât am adormit. Este acel somn pe care l-am petrecut fragmentându-l frecvent, zvârcolindu-ne, având o senzaţie cvasipermanentă de disconfort, somnul agitat care nu ne-a lăsat să ne odihnim. Sau somnul mult prea scurt în comparaţie cu nevoia organismului de recuperare. Când ne trezim, avem senzaţia că am fi avut nevoie să mai dormim, nevoia de odihnă a organismului nefiind satisfăcută iar echilibrul vital nefiind complet restabilit. Este somnul în urma căruia oboseala nerecuperată se transformă într-o uzură prematură a organismului şi a stării de sănătate. Repetarea unei asemenea experienţe aduce, de fiecare dată, un plus de uzură suplimentară care se tot acumulează şi, în timp, generează acele dezechilibre care se transformă în boli şi care ne „scurtează zilele”, diminuându-ne speranţa de viaţă.

Factorii perturbatori ai somnului.

Am prezentat aceste explicaţii pentru a se înţelege faptul că nu doar somnul, în sine, este nevoia vitală la care trebuie să ne raportăm, ci odihna care se obţine în primul rând prin somn. Aşadar, nu este suficient doar să dormim pentru a ne şi odihni, ci trebuie să dormim în aşa fel încât somnul să-şi îndeplinească rolul esenţial pe care îl are. Și, pe cât de naturală și firească este această manifestare a organismului – somnul – pe atât este și de alterată, de foarte multe ori, datorită factorilor perturbatori pe care îi introducem în existența noastră pe măsură ce ne îndepărtăm de condiția noastră naturală: o serie de substanțe pe care le ingerăm și care inhibă somnul; starea de stres excesiv, ori de oboseală excesivă generate de ritmul trepidant al vieții cotidiene și care dereglează ritmurile biologice ale organismului; alimentația proastă, nenaturală, ori neadaptată nevoilor firești ale organismului, etc.

Stresul, oboseala și uzura acumulate de organism prin lipsa unui somn suficient ori a unui somn odihnitor, pot deveni ele însele factori perturbatori ai somnului, acutizând și mai mult nevoia de odihnă a organismului iar continuarea acestui raționament determină în mod inevitabil concluzia că ajungem în situația unui cerc vicios din care, aparent, nu avem nicio soluție de ieșire.

Cum contracarăm factorii perturbatori ai somnului?

Una dintre manifestările psihico-fiziologice specifice somnului și care permite odihna și, pe care de consecință, regenerarea organismului, este starea de relaxare care îl însoțește. În timpul unui somn profund, odihnitor, corpul nostru este complet relaxat, activitatea celulară fiind mult diminuată față de cea specifică stării de veghe. Factorii perturbatori ai somnului despre care vorbeam mai sus, afectează inclusiv starea de relaxare specifică organismului. Putem observa faptul că, cineva care are un somn agitat, se mișcă mult în timpul somnului, este tensionat, își încordează diferite părți ale corpului iar toate aceste manifestări se produc și la nivel psiho-mental, ceea ce va reduce șansele de a avea parte de odihna atât de necesară organismului. Această stare de agitație este, de cele mai multe ori, o inerție a celei din timpul zilei. Excesul de stres, de oboseală, de agitație, generează o inerție a acestor stări care se prelungește și pe parcursul nopții, afectându-ne procesul de odihnă și regenerare.

Și totuși, avem nevoie de un somn odihnitor, în ciuda ritmului trepidant al vieții cotidiene. Cum putem obține acea dispoziție necesară deconectării de la acea inerție amintită mai sus? Și vom pleca de la premisa că nu aveți posibilitatea de a face nici un fel de schimbări în viața cotidiană, care să diminueze factorii perturbatori din timpul zilei.

Există câteva modalități prin care poți crea premisele unui somn odihnitor. Important este să reușești ca, înainte de a adormi, să obții o stare optimă de relaxare, care te va scoate din acel ritm trepidant și își va deconecta mintea de la problemele zilei.

...va urma...

TERAPIA SPIRITUALĂ - partea I

"Trebuie înțeles că Terapia Bolilor este în primul rând Resacralizarea Vieții, Redescoperirea 

Limbajului Sacru al Vieții, fără de care Viața Refuză să Răspundă"

Ieromonah Ghelasie "Isihastul",  noiembrie 1991

         Locul primordial al Terapiei Spirituale

      Prima și cea mai importantă formă sau metodă de terapie în viziunea mea, este cea spirituală. Opinia mea în legătură cu primordialitatea soluțiilor vindecătoare de natură spirituală, în raport cu toate celelalte, își are originea în conceptul axiomatic pe care mi l-am asumat la nivel personal, potrivit căruia orice disfuncționalitate sau dezechilibru în planul sănătății, își are drept cauză primordială o formă de alterare a relației individului cu divinitatea. Tot astfel cum orice afectare a armoniei acestei relații se va răsfrânge, în mod inevitabil, asupra stării de sănătate a individului.

       Este adevărat că o astfel de premisă exclude, cel puțin la nivel teoretic, utilitatea oricărei alte forme de terapie. Pentru că, dacă orice problemă de sănătate își are originea în plan spiritual, atunci ce anume vindecă o terapie care nu acționează direct asupra acestui plan? Despre ce proceduri de echilibrare energetică, ori de stimulare reflexogenă, sau eliminare a depozitelor de toxine, să mai vorbim, dacă ele nu reverberează în plan spiritual, adică nu rezolvă cauza primordială a afecțiunii pe care - chipurile - o tratează? Aceste întrebări ar fi cât se poate de pertinente, dacă practicile spirituale ar fi la îndemâna oricui. Din nefericire însă, în întreaga lume sunt extrem de puțini oameni, îndeobște necunoscuți datorită izolării lor cvasiabsolute de societate, al căror nivel de conștiință spirituală le-ar permite să-și controleze starea de sănătate exclusiv prin practici spirituale. Marea masă a populației lumii nici măcar nu aspiră la vreo formă de practică spirituală, nu mai vorbesc de terapie de acest fel, iar restul - mult mai puțini la număr - care aspiră, într-un fel sau altul - se află într-o permanentă căutare a adevărurilor spirituale iar drama este că mulți dintre aceștia mor fără să fi reușit să cunoască aceste adevăruri pe care le-au căutat poate o viață întreagă.
      În aceste condiții, concluzia mea este aceea că terapia spirituală în formă pură, curată, profundă, tinde să fie un ideal iar noi, muritorii de rând obișnuiți, avem nevoie de alte forme de terapie care bineînțeles că nu vor rezolva întotdeauna cauza ci, mai degrabă, vor avea ca efect doar ameliorarea afecțiunii pe care o tratăm și, eventual, stoparea evoluției acesteia. Doar în măsura în care suntem capabili să accesăm cauza spirituală a bolii de care suferim, putem ridica pretenții cu privire la o vindecare adevărată. De aceea, în cazul nostru, segmentul spiritual al complexului terapeutic pe care îl accesăm, în primul rând trebuie să fie întotdeauna prezent, iar în al doilea rând va acționa ca un adjuvant pentru soluțiile terapeutice complementare pe care le aplicăm.

       Cum putem defini terapia spirituală?
      În spatele semanticii relativ simple și ușor de înțeles cam de către oricine, se ascunde un univers a cărui cunoaștere nu mai e la îndemână oricui. Ne poticnim atunci când încercăm să ne dăm seama ce înseamnă, în concret, spiritul, cum anume poate fi tratat acest spirit, care sunt și cum se manifestă "bolile" spiritului, etc. Natura spiritului nefiind de sorginte materială, percepţia lui iese în afara tutuor simţurilor noastre comune, ceea ce ne pune în imposibilitatea de a "vizualiza" în vreun fel acest spirit. Nu are formă, culoare, miros, nu se simte la pipăit, etc. Totuși, cum "arată" el? De unde vine el și unde se duce? Care sunt legitățile care îl guvernează? Care este relația lui cu corpul nostru fizic, cu mentalul nostru, cu sentimentele noastre? Unde începe și unde se termină spiritul în zona de autopercepție a fiecărui individ? Cum apar, ce anume, exact, generează "bolile" spiritului? Sunt doar câteva întrebări la care, indiferent câte surse de informații ai, nu-ți poți asuma niște răspunsuri fără o undă de îndoială serioasă, îndoială care ea însăși are menirea de a impieta asupra reușitei vreunei eventuale tehnici terapeutice spirituale.
      Problema mai gravă apare atunci când individul care își asumă aplicarea vreunei asemenea tehnici, fiind măcinat de astfel de îndoieli și incertitudini pe care însă nu și le recunoaște sieși la nivel conștient, ia drept rezultate reale niște păreri pe care și le formează singur, prin intermediul propriei imaginații, rupând astfel legătura cu realitatea.
      Revenind la întrebarea legată de definirea terapiei spirituale, vreau să spun că nu mi-am propus nicidecum să realizez o asemenea definiție, formulată de o asemenea manieră încât să răspundă și la genul de întrebări exemplificat mai sus. Am vrut să semnalez tocmai dificultatea complexă a formulării unei asemenea definiții. Eu personal, când mă voi referi la terapia spirituală, mă voi raporta la ceea ce a spus Ghelasie Isihastul reușind să sintetizeze, în viziunea mea, ceea ce reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) terapia spirituală: "Resacralizarea Vieții".

     

PREZENTARE

     Mă numesc Florin Nan și găsesc firesc să deschid acest blog printr-o scurtă autoprezentare destinată se expliciteze intenția mea de a posta articole în domeniul terapiilor complementare.

      Debutul preocupărilor mele legate de terapiile complementare s-a produs în anul 1992 când am avut marea șansă (pe atunci nu știam cât de mare e) să-l cunosc pe maestrul Gabriel Dutchevici, pe atunci senseiul unui dojo de Hakko-ryu (în ciuda controverselor actuale legate de relația dintre sensei Dutchevici și Hakko, cu tot respectul pe care-l port și actualilor promotori ai stilului, rămân la convingerea fermă că acest om ar trebui tratat ca părinte al acestui stil în România). Atunci am luat, pentru prima dată contact cu 2 practici terapeutice despre care lumea încă nu știa mai nimic pe la noi, dar care ulterior s-au consacrat pe întregul mapamond: Reiki și Koho Goshin-Taiso. Tot în acea perioadă, însă cu un an mai tarziu, am trecut și pragul unui Zen-Dojo, primul din București, aceasta find o altă practică despre care lumea, pe atunci, încă nu auzise. Evenimentele și evoluția mea ulterioară au făcut ca să mă despart, mai târziu, pentru mult timp de sensei Ducthevici, însă am perseverat în răstimpul ce a urmat, în practica Goshin-Taiso-ului, astfel cum am dobândit-o de la dumnealui. 

     În 1998 sau 1999, urmare faptului că anterior cochetasem cu teoria și practica infoenergeticii promovată pentru prima dată la noi, în cadrul unui curs, de către nou-apărutul pe meleagurile românești, Aliodor Manolea, m-am înscirs la cursurile Societății Române de Radiestezie. Pe acestea le-am urmat până la nivelul gradului 3 după care m-am retras din proprie inițiativă, incapabil fiind să trec peste îndoiala legată de posibilitatea unei intepretări / intervenții subiective în perceperea și decodificarea semnalelor infoenergetice analizate cu ajutorul ansei. Am fost, de când mă știu, stăpânit de un anumit grad de îndoială, întocmai ca și Toma necredinciosul, pe care nu am reușit să o înving nici la acel moment așa încât nici atunci și nici în continuare nu am cochetat cu niciuna dintre practicile terapeutice în cadrul cărora se lucrează cu bioenergie/infoenergii  analizate/interpretate/dirijate vountar de către terapeut. 

     

     În anul 2004 am urmat cursurile Școlii Superioare de Terapii Complementare a domnului Liviu Buluș, obținând atestatul de terapeut în terapii complementare. În esență, terapiile pe care le-am aprofundat și practicat ulterior, sunt: masajul, reflexoterapia, fitoterapia și aromoterapia. Auriculoterapia, presopunctura și kiropractica le-am studiat doar la nivel de bază și nu le-am practicat aproape deloc ulterior. 

     Anul 2008 a fost unul deosebit de important pentru mine, marcând o cotitură pozitivă substanțială în plan spiritual, printr-o serie de evenimente despre care nu am să vorbesc aici. A fost anul în care am debutat și în practica yoga, la școala condusă de Yogacharya Mario Vasilescu. Tot atunci, am început să studiez intens doctrina și practica spirituală creștin-ortodoxă, cu un accent deosebit pe studiul practicilor isihaste, în special pe terapia isihastă, astfel cum a fost ea promovată de Ghelasie Isihastul, prin scrierile sale.

     Întreaga mea practică terapeutică de până acum s-a petrecut în mod individual, însă am ajuns în stadiul în care simt în mod acut nevoia de a mă integra unei comunități de practicieni în domeniile terapiilor complementare, pentru a nu se produce riscul de a o apuca pe căi deviante sau/și deviate în acest domeniu, dat fiind că implicațiie producerii unui asemenea risc, pot fi -știm cu toții - absolut dramatice în plan personal. De aceea, am decis ca, în primul rând, să împărtășesc inclusiv prin intermediul acestui blog, și altor pasionați, experiențele și preocupările mele de până acum și cele viitoare, respectiv să identific acea comunitate de practică a terapiilor complementare în care să mă pot integra spre a evolua într-o manieră sănătoasă și fără riscuri.

     Cam atât, deocamdata, despre mine....